Noaptea Muzeelor@MNAC
Scurtă descriere a evenimentului:
Muzeul Național de Artă Contemporană se alătură celei de-a XIX-a ediții a Nopții Muzeelor printr-un program special de vizitare între 12:00 şi 22:00 (ultimul acces la ora 21:30). Veţi putea vizita recent inaugurata expoziție a ”Achizițiilor de Artă 2022, PULS 22” (etajul 1), depozitele colecției de artă ale muzeului, deschise sub forma unui proiect multi-disciplinar unic în România – expoziţia ”Leviathan. În măruntaiele colecţiei” (etajul 2), şi expoziţia studenților și absolvenților Universității Naționale de Arte din București – ”Corp Flora” (în spațiul expozițional Dialog, etajul 4).
Începând cu ora 14:30 dăm startul la joc, alături de Colectivul Super Serios (Maria Mandea, Teodora Ungureanu, Ștefan Bunicelu), care vă provoacă să luaţi parte la un Atelier realist, joc suprarealist. Veţi realiza un desen colaborativ pornind de la povestea orașului în care trăim și veţi putea experimenta relația cu inteligența artificială în mediul vizual, pornind de la joc (participarea se face doar pe bază de înscriere la adresa educatie@mnac.ro, în limita a 15 locuri disponibile, iar experiența anterioară cu desenatul sau cu AI-uri nu este necesară).
Încheiem această ediţie cu apusul soarelui văzut de pe terasa MNAC și un program muzical special:
- 18:00 – Live jazz Iordache (saxofon, flaut), Dan Mitrofan (chitară electrică);
- 19:00 – DJ set Mădălinescovici powered by Pop Cola.
Parteneri și sponsori ai evenimentului:
BRD Groupe Société Générale, Greentek & DARA Lighting, Crama Oprișor, Policolor România, Grup Transilvae, Molotow, ProfiArt, UniCredit Bank, Vitamin Aqua & Pop Cola, AQUA Carpatica, Cărturești, Energiea, GOKID.ro, Seneca Anticafe, Mercure Hotels Bucharest Unirii, Supereroi printre noi, The Institute, Fundația Estuar, La Două Bufnițe, Librăria Mihai Eminescu, Editura Litera, CEDES Cercetare-Dezvoltare
Parteneri media ai evenimentului:
Revista ARTA, Curatorial.ro, Elle România, FEEDER.ro, Igloo media, RFI Romania, Radio Guerrilla, Revista Zeppelin, Propagarta, Ziarul Metropolis, Zile și Nopți București
* ora anunțată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator